Într-o mare măsură putem  să prevenim și să reducem incidența cancerului

Într-o mare măsură putem să prevenim și să reducem incidența cancerului

Am avut plăcerea să discutăm cu Dr: Michael C. Hollie, medic specializat în imunologie. Dr Hollie și-a obținut diploma de licență de la Colegiul din Idaho și a absolvit Loma Linda University School of Medicine, California. Este membru al American Academy of Allergy, Asthma and Immunology, American College of Allergy and Immunology și al American College of Lifestyle Medicine

Toate statisticile medicale arată o creștere constantă a numărului de parsoane care se imbolnăvesc de cancer. Cum comentați aceste statistici?

A fost publicat de curând un articol în New England Journal of Medicine, una dintre cele mai prestigioase publicații medicale din US și din lume, despre tratamentul cancerului și se pare ca nu stăm foarte bine; numărul de cazuri de cancer crește alarmant și încă nu am gasit un tratament. Concluzia articolului era că ar trebui să alocăm resurse pentru prevenția cancerului în paralel cu cercetarea pentru tratamente. Cercetările privind prevenția cancerului au fost aproape ignorate și acest aspect a avut un impact negativ asupra stării de sănătate a populației. Nu sunt foarte mulți bani investiți în prevenția cancerului, sunt mulți bani în cercetarea pentru  chimioterapie. Eu, ca și posibil viitor pacient îmi doresc să știu ce pot face pentru a preveni. Nu vreau doar să stau fară să fac nimic sperând că nu voi face cancer sau că medicina va fi suficient de avansată pentru a vindeca maladia în acel moment.

Credeti că există o modalitate de prevenire a cancerului?

Cred că există ghiduri care ne pot oferi sugestii și recomandări utile, bazate pe știinta corectă, care să ne ajute să prevenim și să reducem incidența cancerului. World Cancer Research Fund și American Institute for Cancer Research, au realizat studiul Food, Nutrition, Physical activity and the Prevention of Cancer a Global Perspective, care stabilește repere ce ar trebui urmate pentru a preveni cancerul prin stil de viață nutriție. Ei au facut câteva recomandări bazate pe cercetări. Prima recomandare de pe listă a fost păstrarea unei greutăți corporale normale (deoarece celulele grase stochează anumiți hormoni și toxine), limitarea consumului de alcool, limitarea consumului de zahăr, limitarea consumului de carne roșie, evitarea consumului de carne procesată. Există cercetări convingătoare care susțin eliminarea consumului de carne procesată. De asemenea, printre aceste recomandări se află și creșterea consumului de legume deoarece știm că acestea măresc capacitatea sistemului nostru imunitar pentru a lupta împotriva cancerului. Aceleași recomandări sunt făcute și pentru cei care au cancer sau care s-au tratat. O altă recomandare este legată de alăptarea copiilor ca parte a dezvoltării sistemului lor imun șă implicit a scăderii incidenței cancerului la copii.

Acest raport este bazat pe studii realizate de o sută de cercetători din 30 de state diferite. Nu sunt recomandările unui singur om de știință. Rezultatele obținute de acești cercetători au fost centralizate pentru a putea face aceste recomandări. Alte recomandări constau în faptul că ar trebui să fim mai activi, ar trebui să limităm consumul de sare, de produse alimentare procesate, si foarte interesant să ne luam vitaminele și mineralele din produse alimentare și nu din suplimente nutritive sintetice care sunt de evitat.

Nu știu cum este în România, dar în America noi ne concentrăm atenția pe conștientizarea cancerului, pentru o detectare precoce a cancerlui. Avem chiar și o lună din an – Cancer Awerness Month – în care ne concentrăm pe promovarea informațiilor legate de cancer. Eu imi dorecsc insă să avem și Cancer Prenevtion Month, o lună în care să popularizăm informații care să ne ajute să prevenim cancerul. Prevenirea și lupta împotriva cancerului merg mână în mână, deoarece, dacă organismul nostru se află în cea mai bună condiție pentru a preveni apariția cancerului, acesta va fi capabil să și lupte împotriva cancerului. Pentru cei care au cancer, le recomand cu tărie să urmeze recomandările pentru prevenirea cancerului, pentru că astfel pot ajuta organismul să lupte împotriva cancerului.

Așadar considerați că pacienții cu cancer ar trebui să îșî urmeze în continuare tratamentul medicamentos dar, de asemenea, să își schimbe și stilul de viață?

Într-adevăr,  pacienții ar trebui să urmeze tratamentul propus de medicul curant deoarece sunt multe tipuri de cancer și diferite tipuri de tratament în funcție de tipul de cancer sau de stadiul bolii. Însă se practică din ce in ce mai mult dialogul medic – pacient. Uneori doctorii spun că ar putea fi încercată chimioterapia pentru că este posibil să ajute, În aceste situații nu sunt sigur că merită încercat un medicament toxic care ar putea sau nu să ajute și ar putea cauza multe efecte secundare. Dacă medicul spune însă că tratamentul chimioterapic ajută în cazul respectiv, atunci este un lucru diferit. Recomand pacienților să vorbească cu doctorii lor și să le adreseze întrebări foarte specifice: ”Dacă voi urma acest tratament care vor fi rezultatele? Care sunt șansele ca în urma tratamentului cancerul să intre în remisie? Care sunt statisticile? Care sunt rezultatele studiului în care a fos testat tratamentul pe care ei îl recomandă?”

Credeți că prin schimbarea stilului de viață, a dietei și prin sport putem să ajutăm dezvoltarea sistemului imunitar?

Da, sunt convins de acest lucru. Și îmi bazez afirmația pe cercetările ștințifice menționate anterior. Anumite grupuri de alimente ar trebui eliminate, precum carnea roșie, carnea procesată, aș spune chiar proteinele animale, deoarece acestea stimulează organismul pentru a secreta un hormon numit IGF-1-Insulin like growth factor-1 (factorul de creștere asemănător insulinei-1). S-a demonstrat că celulele tumorale prezintă receptori pentru acest factor de creștere, iar un nivel crescut al acestui hormon conduce la creșterea tumorii. Acest hormon se află în mod normal în organism, avem nevoie de el, mai ales în timpul creșterii organismului. Dar atunci când devenim adulți, nu mai este folosit pentru a ne dezvolta. Așadar, atunci când avem un nivel înalt al secreției acestui hormon din cauza produselor animale, acesta ar putea cauza creșterea tumorii. Eu recomand eliminarea produselor animale din alimentație. Există studii care demonstrează că acestea promovează dezvoltarea tumorii. Este important să ne uităm la toate aceste componente, nu numai la una. Activitatea fizică este de asemenea importantă precum și păstrarea unei greutăți corporale normale, deoarece, s-a dovedit că există șanse mai mari de apariție unor tipuri de cancer la persoanele supraponderale sau obeze.

Considerați că stresul are un rol în apariția cancerului?

Se pare că stresul are efecte negative asupra sistemului imun și astfel poate influența și dezvoltarea cancerului. Unii pacienți îmi spun că pot controla stresul, însă acesta afectează organismul. El poate apărea sub diferite forme în organism precum: erupții cutanate, probleme la nivelul stomacului, dureri de cap, poate cauza chiar și probleme respiratorii și poate afecta funcționarea sistemului imunitar. Așadar stresul poate fi considerat un factor de risc în apariția cancerului la modul general.

În general, stresul lumii moderne se bazează pe considerente materiale – trebuie să muncim mult, mai mult, pentru a ne cumpăra casa dorită, mașina, dorită, bijuteriile dorite, să ne țnem copiii la școală. Multi consideră că gestionează stresul însă organismul resimte suprasolicitarea. Poate ca nu reacționează dupa un an, doi, dar pe masură ce suprasolicitarea se adună de la an la an organismul va da semne de boală și atunci banii câștigați muncind foarte mult ajung sa fie cheltuiți pe tratamente. Cred ca fiecare persoană stie care este modul in care se relaxează: pentru unii inseamnă timp cu familia, pentru alții, sport în aer liber, pentru alții mersul la biserică sau timp petrecut cu prietenii . În toată carierea mea medicală nu am întâlnit pe nimeni care să spună că ar fi vrut să lucreze mai mult, însă am întâlnit multi oameni care regretau că nu au petrecut mai mult timp cu familia.

De multe ori oamenii tratează stresul cu alcool, zahar, excese alimentare sau droguri, care pe moment relaxează dar pe termen lung au efecte devastatoare asupra sănătații. Stresul este incă acolo, este doar acoperit temporar, nu  eliminat. Le spun deseori pacienților mei că ar fi util să își reevalueze obiectivele pe care le au în viață și să se gândească la ce contează mai mult pentru  ei: carierea și banii sau familia și sănătatea. De multe ori aud ca nu am alternativă dar intotdeauna există o alterativă, care de multe ori însă este descoperită într-o situație limită.

Și mai mult decât atât, comportamentul nostru va fi comportamentul copiilor noștri pentru că ei cresc după modelul pe care îl văd în familie nu după ce le spunem noi să facă. De obicei au același model alimentar, sunt sedentari daca părinții sunt sedentari, își neglijează familia favorizănd cariera dacă părinții lor au făcut același lucru etc.

Sănătatea este rareori o prioritate în prima jumătate a vieții dar sunt cateva repere pe care trebuie să le avem în vedere la orice vârstă: echilibru între orele lucrate și timpul liber, controlul greutâții, reducerea proteinelor animale din alimentație și a alcoolului, precticarea sportului.

Ce părere aveți despre screening-ul precoce?

Detectarea precoce a bolii este utilă, cu cât boala este descoperită mai devreme cu atât avem mai multe șanse de vindecare. Dar exista și aici nuanțe; cercetări recente arată că datorită tehnologiei ultra-performante se poate întampla să fie detectate cancere in stadiul 0 care uneori dispar de la sine sau nu se vor dezvolta niciodată în cancere agresive, iar tratamentele dure aplicate imediat ce aceste tumori sunt depistate fac mai mult rău. Provocarea pentru oncolog sau chirurg este aceea de a face diferența dintre o tumoare care trebuie tratată sau eliminată și alta care trebuie doar tinută sub obsrvație. Dar repet, acest lucru se aplică doar tumorilor in stadiu incipient care pană acum câțiva ani nu ar fi putut fi depistate.

Atunci când un pacient are un cancer în stare incipientă ar trebui să vorbească cu medicul oncolog,  să afle stadiul de dezvoltare și metoda de tratament necesară și efectele secundare ale acesteia?

Așa este. La aflarea diagnosticului în primă fază apare șocul, teama, confuziea. Cred că în trecut aș fi avut și eu aceleași reacții. Dar acum, datorită faptului că știu mai multe despre prevenție, sistem imunitar, nutriție, stil de viață aș ști ce opțiuni am. Consider că ar trebui să le spunem și pacienților ce opțiuni au.  Din punctul meu de vedere pacienții ar trebui să primească automat, pe lângă sfaturilr medicale ale oncologului, informații legate de nutriție și stil de viață. Nutriția nu  exclude chimioterapia, nici chimioterapia nu exclude nutriția, ele ar trebui să se completeze.

Credeți că prin dietă, schimbarea stilului de viață dezvoltarea cancerului poate fi oprită?

Cred că potențialul  există, sunt pacienți care spun ca aceste schimbări le-au fost benefice, dar aceste afirmații nu sunt încă susținute de cercetări ștințifice la scară larga care să susțină aceste afirmații. Eu personal consider că un stil de viață sănătos – nutriție bazată pe produse vegetale, greutate optimă, sport, eliminarea factirilor de stres majori –  prezintă un potențial mare pentru a opri dezvoltarea cancerului, reducerea acestuia pănă în punctul când nu mai este considerat o problemă, însă nu există deocamdată studii care să demonstreze acest lucru. Trebuie făcute studii legate de acest aspect, dar este greu să obții bani pentru o astfel de cercetare.

 

Previous O tehnică revoluționară: nanoroboți anticancer
Next Doamnelor, renunțați la fumat și la consumul excesiv de alcool!

You might also like

Doamnelor, renunțați la fumat și la consumul excesiv de alcool!

Dr. Corina Neamțu este medic primar endocrinolog, doctor în Ştiinţe Medicale, cu competenţă în ecografie generală, ecografie endocrină și patologie osoasă endocrino-metabolică Cu peste 24 de ani de experienţă în

Alexandru Blidaru-Medic primar specializat în chirurgie oncologică, plastică și reconstructivă

Alexandru Blidaru: „Omul care vine la tine își lasă viața, sănătatea sau forma corpului pe mâinile tale“ Foto: Ioana Moldovan Privit drept „cel mai bun chirurg în cancerul de sân“

O credință pozitivă în vindecare mobilizează resursele biologice ale organismului spre însănătoșire

Un interviu despre speranță, reacții iraționale, spiritualitate și echilibru cu Maria-Corina Bacalearos, cecetător științific gr III, psiholog clinician principal și psihoterapeut de familie. Vremea când diagnosticul de cancer suna ca